


Australia - BMW preview
10 martie 2008
Autor: Alin Neacsu, vizualizari: 342 Sursa: Sport365.ro
BMW Sauber este o echipa cu obiective ambitioase pentru al treilea sezon in Formula 1 si spera sa reuseasca prima victorie in acest sezon.

BMW Sauber va trimite 80 de oameni in Australia. Din Munchen vor zbura de asemenea 32 de tone de incarcatura ce include trei sasiuri, motoarele, mai multe seturi de piese de schimb, 160 de jante de aliaj, 100 de kit-uri radio, casti, scule, computere si echipamentul de la boxe.
Marele Premiu al Australiei din 2007 a fost unul foarte reusit pentru BMW Sauber, caci Nick Heidfeld a reusit locul trei in calificari si locul 4 la finalul celor 58 de tururi, iar Kubica a fost al cincilea in calificari, abandonad insa din cauza unor probleme la cutia de viteze. Asadar, obiectivele lui Heidfeld si Kubica trebuie sa fie ridicate pentru prima etapa a noului sezon.
Nick Heidfeld (2007: grila de start - locul 3, final - locul 4): "Astept cu nerabdare etapa de debut din Australia - vor fi doua zile libere de aclimatizare, iar apoi in sfarsit vom incepe! De aceasta data imi e mult mai greu sa intuiesc ierarhia echipelor. Am facut progrese de la prima aparitie a masinii si pana la ultimul test, dar niciunul dintre noi nu va sti cum se raporteaza la ceilalti pana la Melbourne. Toamna din Australia poate aduce ploaie, lucru care ar face ca pilotajul fara controlul tractiunii sa fie o adevarata provocare. Am testat pe pista uda si a fost foarte distractiv. Circuitul Albert Park nu ofera prea multa aderenta nici atunci cand pista este uscata, mai ales la inceputul weekend-ului."
Robert Kubica (2007: grila de start - locul 5, final - abandon): "In Australia toate presupunerile si speculatiile vor lua sfarsit. Abia astept sa inceapa sezonul. Intrega echipa a muncit enorm in ultimele saptamani, monopostul F1.08 a fost imbunatatit constant si cred ca are in continuare potential de dezvoltare. Imi place circuitul de la Melbourne. Daca ar fi dupa mine, mi-ar placea ca toate circuitele sa fie de strada. Per total, pentru 2008 capacitatile pilotilor au devenit mai importante pentru ca nu mai avem controlul tractiunii care sa ne ajute atunci cand parasim linia ideala a pistei. Astfel vom pierde timp, caci va trebui sa luam piciorul de pe acceleratie pentru a corecta. Mai e si atmosfera minunata de la Melbourne, caci sunt multi fani si e un oras frumos, toate acestea formandu-se intr-o cursa de debut cu un farmec anume."
|